Situația curentă în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană – discutată cu oficiali europeni
Viceprim-ministrul Vlad Kulminski și echipa Biroului politici de reintegrare au avut o întrevedere de lucru cu Directorul general pentru Rusia, Parteneriatul Estic, Asia Centrală, Cooperare Regională și OSCE al Serviciului European de Acțiune Externă, Michael Siebert, care a fost însoțit de către Jānis Mažeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, transmite OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, dialogul s-a concentrat pe marginea situației curente în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, abordările Chișinăului vis-a-vis de posibile modalități de soluționare a celor mai actuale probleme de pe agendă și de impulsionare a negocierilor politice, măsurile prioritare propuse spre implementare de către Guvernul Republicii Moldova la capitolul reintegrarea țării.
„S-a accentuat că autoritățile vor întreprinde eforturi sporite în vederea promovării unor politici de reintegrare a țării uniforme și în interesele naționale, eliminării factorilor de ilegalitate, sincronizării interacțiunii între instituțiile publice relevante, comunicării mai intense cu locuitorii de pe malul stâng al Nistrului, creării unui pol de atractivitate pentru succesele și realizările marcate pe malul drept, instituirii unui centru de analiză și de politici în domeniul problematicii transnistrene”, se spune în comunicat.
De asemenea, a fost menționat că partea moldovenească se va manifesta activ și constructiv în platformele de dialog existente cu identificarea soluțiilor la problemele importante, precum și disponibilitatea Chișinăului de a asigura participarea la o nouă rundă a formatului de negocieri „5+2” și a conferinței bavareze cu genericul „Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”.
Cristina Pendea