Ce a discutat Președintele Parlamentului cu noul Ambasador al UE
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut, astăzi, o întrevedere cu noul șef al Delegației Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova, Janis Mazeiks, care l-a succedat în funcție pe Ambasadorul Peter Michalko, informează OFICIAL cu referire la un comunicat de presă.
Igor Grosu i-a urat succes Excelenței Sale în exercitarea mandatului, asigurându-l de întreaga deschidere a Parlamentului spre colaborare cu Delegația UE.
„Apreciem înalt susținerea pe care Uniunea Europeană o acordă statului nostru în procesul de integrare europeană, iar Delegația UE are un rol deosebit de important în acest proces. Parteneriatul strategic cu Uniunea Europeană va fi subiectul de maximă relevanță pe agenda Legislativului”, a declarat Președintele Parlamentului.
Președintele Parlamentului a mai adăugat că noul Legislativ va accelera implementarea reformelor cruciale pentru cetățeni și pentru relațiile cu UE, inclusiv de ordin legislativ.
„Edificarea statului de drept, reformele în domeniul justiției și combaterea corupției, transparentizarea actului de guvernare – sunt importante pentru restabilirea încrederii cetățenilor și partenerilor externi, dar și pentru dezvoltarea țării”, a subliniat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a punctat obiectivele prioritare din agenda legislativă pentru perioada imediat următoare, corelate cu prevederile Programului de activitate al Guvernului „Vremuri bune”.
Janis Mazeiks a arătat deschidere spre continuarea interacțiunii Delegației UE cu Parlamentul țării noastre pe toate subiectele ale agendei comune.
În contextul întrevederii, Președintele Parlamentului a ținut să-și exprime gratitudine față de statele membre ale UE pentru suportul generos oferit Moldovei în lupta COVID-19 prin donarea echipamentelor medicale și a loturilor de vaccin.
Cristina Gurez