Platforma DA: E necesară asigurarea fiecărui cetățean cu venituri care să acopere minimul de existență
Platforma Demnitate și Adevăr (DA) a luat act de eforturile Guvernului de a majora, la prima etapă, până la 2000 lei pensiile a 183 mii de cetățeni, transmite OFICIAL.
De asemenea, Platforma DA reiterează necesitatea de asigurare a fiecărui cetățean cu venituri care să acopere minimul de existență.
„Anume în acest context, Platforma DA venise cu ideea și proiectul de modificare a art. 47 din Constituție, care, prin formularea ambiguă „Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent”, lasă loc de interpretare. Spre regret, la momentul actual, până la intrarea în vigoare a noilor reglementări, peste 400 mii de cetățeni au venituri sub minimul de existență.
Suntem încrezători că aceasta este o primă acțiune de remediere a nedreptății sociale și nutrim speranța că la elaborarea bugetului pentru anul 2022 se vor identifica soluții pentru majorarea tuturor pensiilor până la minimul de existență, ținând cont și de principiul echitabilității”, se spune într-un comunicat al Platformei DA.
Formațiunea mai punctează că, aceste majorări, precum și cele ce urmează, trebuie să aibă o bază de venit stabil și robust, asigurat mai puțin din resurse creditare, ci preponderent din surse interne suplimentare, generate din eliminarea schemelor ce prejudiciază grav bugetul de stat, detenebrizarea economiei și creșterea esențială a investițiilor.
„Este nevoie ca aceste acțiuni să fie implementate de urgență, întrucât banii pentru majorări de pensii nu pot fi alocați din alte surse de finanțare, cum ar fi investițiile capitale sau alte programe sociale.
Bunăstarea fiecărui cetățean este o prioritate a Platformei DA și așa ar trebui să fie pentru orice forță politică responsabilă. Îndemnăm, în același timp, partidele parlamentare să susțină inițiativele Platformei DA în domeniul social, care conduc la dezvoltarea bunăstării cetățenilor și asigurarea unui trai decent acasă”, se mai spune în comunicat.
Cristina Pendea