AEE a semnat un memorandum cu Facilitatea de Finanțare a Economiei Verzi a BERD

AEE a semnat un memorandum cu Facilitatea de Finanțare a Economiei Verzi a BERD

Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) anunță despre semnarea unui memorandum de colaborare cu Facilitatea de Finanțare a Economiei Verzi (GEFF Moldova), în vederea promovării investițiilor în eficiența resurselor și energie regenerabilă, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, GEFF Moldova reprezintă o linie de credit oferită de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare prin intermediul băncilor comerciale locale, de care pot beneficia atât întreprinderile private, cât și sectorul rezidențial, pentru a-și îmbunătăți eficiența energetică a proceselor, imobilelor sau pentru a instala capacități de generare a energiei regenerabile.

În cadrul Memorandumului de colaborare, beneficiarii programului „Clean Technology Innovation Programme for SMEs and Start-ups in the Republica of Moldova” vor putea beneficia de finanțare suplimentară în condițiile GEFF. Programul este finanțat de Organizația pentru Dezvoltare Industrială a ONU (UNIDO) și implementat de Agenția pentru Eficiență Energetică. Obiectivul acestuia este de a oferi asistență și mentorat, dar și granturi de xxx mii euro pentru idei de afaceri în domeniul energiei verzi.

GEFF este un program al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), implementat în 27 de țări, ce a oferit finanțare de peste 4,6 miliarde de euro pentru mai multe 190 de mii de companii și persoane fizice, astfel fiind evitate emisii de CO2 de peste 8,6 milioane tone anual.

Reamintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Cristina Gurez

Share