Sandu: Prin declarațiile de azi, actualul Procuror General își trădează frica față de acțiunile noii guvernări de curățare a sistemului

Sandu: Prin declarațiile de azi, actualul Procuror General își trădează frica față de acțiunile noii guvernări de curățare a sistemului

Declarațiile făcute astăzi de Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, sunt false și iresponsabile – a reacționat Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, informează OFICIAL.

Potrivit spuselor sale, la ședința CSS din 10 august s-a discutat despre faptul că membrii a două grupări criminale, implicați în cazuri mari de corupție, părăsesc nestingherit țara, iar Procuratura nu face nimic pentru a-i opri sau pentru a-i readuce în Moldova, ca să fie trași la răspundere.

„Nu s-a discutat despre dosare împotriva opoziției, așa cum dezinformează Procurorul General. Înainte să facă declarații, dl Stoianoglo ar fi trebuit să consulte procesul-verbal al acelei ședințe la care el, apropo, nu a găsit de cuviință să se prezinte.

Să aplice legea și să investigheze, înainte de toate, cazurile de mare corupție – asta am cerut mereu Procurorului General și asta am cerut la ședința CSS din 10 august. De fiecare dată, Alexandr Stoianoglo a venit cu justificări pentru lipsa de rezultate”, a mai spus Sandu.

Oficialul a subliniat că, prin declarațiile de azi, „actualul Procuror General face front comun cu penalii, devenind instrument și complice în același timp, și își trădează frica față de acțiunile noii guvernări de curățare a sistemului”. „Nici dl Stoianoglo, nici corupții pe care încearcă să îi protejeze acesta nu vor putea opri cea mai importantă reformă de care are nevoie țara – curățarea sistemului judecătoresc și cel al procuraturii de influența grupărilor corupte”, a conchis Maia Sandu.

 

Cristina Gurez

Share