Rosian Vasiloi – prezentat managementului superior al Poliției de Frontieră

Rosian Vasiloi – prezentat managementului superior al Poliției de Frontieră

Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne, a avut o întâlnire, ieri, cu managementul superior al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), în cadrul căreia a explicat care sunt prioritățile mandatului său, dar și care sunt așteptările din partea angajaților MAI, în general, și a lucrătorilor IGPF, în special. Totodată, l-a prezentat pe Rosian Vasiloi – noul șef al Inspectoratului, numit prin Hotărâre de Guvern, informează OFICIAL. 

Importanța unei frontiere impenetrabile pentru infractori, contrabandiști și persoane rău intenționate, dar în același timp a unei frontiere prietenoase pentru persoanele care călătoresc în scop personal sau de serviciu, care îmbogățesc cultura și bunăstarea țării, acesta a fost mesajul-cheie al ministrului Revenco.

„Poliția de Frontieră este interfața Republicii Moldova, primul contact direct, prima impresie pe care o lăsăm oaspeților sau compatrioților care revin acasă. Legea trebuie să fie una pentru toți, să muncim onest, fără compromisuri și complicități”, a afirmat aceasta.

Ministrul a reamintit și mesajul enunțat de Prim-ministrul Natalia Gavrilița despre importanța susținerii și promovării angajaților integri și dedicați și despre necesitatea curățării sistemului de persoanele corupte, care aduc prejudicii de imagine și pătează reputația celor dedicați misiunii.

„Sunt două priorități majore pe care mă voi concentra: readucerea încrederii cetățenilor în capacitatea angajaților MAI de a le asigura protecția bunurilor și vieții lor și, în același timp, redobândirea demnității angajaților și scoaterea lor de sub influențe de grup sau politice”, a precizat ministrul MAI.

La prezentarea noului șef al IGPF, Revenco a punctat: „Rosian Vasiloi, noul comandant al Inspectoratului, nu necesită o prezentare detaliată, îl cunoașteți majoritatea dintre cei prezenți și vă cer să-i oferiți tot sprijinul necesar pentru implementarea sarcinilor deloc ușoare de a asigura servicii de calitate, imparțialitate și activitate în spiritul legii”.

Rosian Vasiloi a mulțumit pentru încredere și și-a îndemnat colegii să înceapă lucrul imediat.

Cristina Gurez

Share