Pompierii IGSU detașați în Grecia au început misiunea în această dimineață
Cei 25 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) detașați în Grecia pentru stingerea incendiilor de pădure au început în această dimineață misiunea.
Salvatorii moldoveni au ajuns pe data de 10 august la ora 16:00 în regiunea Prokopion, insula Evia din sudul statului elen. Aici, aceștia s-au cazat într-o tabără internațională sub egida ofițerilor de legătură greci, iar începând cu dimineața zilei de 11 august, pompierii IGSU din Republica Moldova au primit primele misiuni.
Angajații Inspectoratului au efectuat recunoașterea locului și au stabilit că incendiile devastatoare au nimicit terenuri pe suprafețe extinse, păduri, autovehicule, iar antenele GSM din zone sunt arse. Potrivit salvatorilor, punctul de comandă elen din cadrul bazei de operațiuni a trasat primele sarcini pentru pompierii moldoveni.
Angajații IGSU urmează să nu permită răspândirea focarelor pe cealaltă partea a muntelui, să localizeze focarele de ardere de pe sectoarele încredințate și să efectueze misiuni de recunoaștere a zonelor afectate. Aceștia activează în două ture într-un regim de 6 ore. Activitatea pompierilor moldoveni are loc în comun cu colegii din România în condiții de zi.
Ambele echipe și-au desfășurat Centrul de Comandă în Baza Operațională amenajată într-o școală din regiunea Prokopion de unde sunt trimiși în misiuni de stingere.
Mihaela Rotari