Maia Sandu a avut o întrevedere cu Anna Lyberg, cu prilejul încheierii mandatului de Ambasador
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadoarea Suediei în țara noastră, Anna Lyberg, cu prilejul încheierii mandatului, informează OFICIAL.
Șefa statului și-a exprimat aprecierea pentru întreaga sa activitate în calitate de șefă a misiunii diplomatice suedeze la Chișinău.
„Am ținut să menționez implicarea personală substanțială și eficientă a doamnei Lyberg în dezvoltarea și aprofundarea cooperării dintre țările noastre atât în plan bilateral, cât și în susținerea și promovarea agendei noastre europene”, a spus doamna Maia Sandu.
În acest context, părțile au discutat despre prioritățile imediate ale țării și despre modul în care ne-ar putea susține în continuare Suedia pe calea democratizării și dezvoltării Republicii Moldova.
„Excelența Sa, Anna Lyberg, m-a asigurat că avem tot sprijinul și angajamentul Suediei pentru agenda noastră de reforme”, a menționat Președintele Maia Sandu.
Cristina Gurez