Dorin Chirtoacă: Sună absurd poate, dar te simți deja mai bine în cimitir…

Dorin Chirtoacă: Sună absurd poate, dar te simți deja mai bine în cimitir…

Dorin Chirtoacă, ex-candidat la funcția de deputat, președinte al Partidului Liberal, ieri, la 84 de ani de la nașterea unchiului său, Gheorghe Ghimpu – „omul care și-a pus viața pe altarul Unirii, din anii tinereții si pana la ultima suflare”, a făcut unele mărturisiri personale, informează OFICIAL.

„Puțini sau aproape nimeni, în ziua de azi, nu ar mai fi în stare de o asemenea jertfa când pui cauza românească mai presus decât toate celelalte – serviciu și cariera, timp pentru apropiați, alte activități sau concedii, familie, libertate, sănătate și, inclusiv, viața. Ne-ar fi putut fi parlamentar în continuare, ministru, președinte si ne-ar fi făcut cinste și onoare, peste tot”, a declarat el, pe Facebook.

Liberalul a spus că nu obișnuiește să facă postări legate de cei de acasă, din familie. „Astăzi este o excepție, poate singura. Indiferent de ocazie – ca este o aniversare sau o comemorare, acestea sunt împletite între ele cu durere, pentru ca, pe nedrept, mulți din cei foarte apropiați nu mai sunt printre noi. Cinci generații la rând – străbunici, bunici, mama si unchii, veri mai mari si noi următorii, de 80 de ani ducem crucea românismului pana la autodistrugere și o transmitem, de la unii la alții. Luându-le pe toate în ansamblu, ajungi la un bilanț sumbru și, vrei nu vrei, îți pui întrebarea dacă au avut sens, dacă au meritat și merită aceste sacrificii?!”, s-a întrebat el.

Fostul primar a dezvăluit că asemenea gânduri apar mai ales când persistă rumori, precum ca toate s-au făcut din interes, când sunt făcute și reluate acuzații absurde, debitate aberații, tirajate minciuni, făcute denigrări – toate pentru alimentarea de orgolii etc.

„De dosare penale, fie cele din perioada sovietică, de ocupație, fie în prezent, nu mai spun. De cele mai multe ori la bază este invidia, ura, tupeul, incapacitatea, mediocritatea și alte metehne, de prin părțile locului. Până la urmă totul este transformat într-o bălăceală în noroi, în care toți, unii pe alții se trag în jos. Totul ajunge să fie un chin, iar o durere surdă este cu tine mereu și te taie de fiecare data, când vii să-i vezi pe cei care nu mai sunt.

Suna absurd poate, dar te simți deja mai bine în cimitir, unde nu mai sunt posibile mizeriile descrise mai sus și unde ești înconjurat, cu adevărat, numai de oameni buni”, a conchis politicianul.

Doina Secrieru

 

Share