Deputat: În doi ani din precedentul parlament am înțeles multe
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, susține că în doi ani din precedentul parlament a înțeles multe, dar unul din cele mai grave este următorul: „Au fost multe decizii proaste luate în cunoștință de cauză”.
„Nu din incompetență sau convingere. Socialiștii (cu Șor sau PD, depinde când anume) știau de fiecare dată când luau o decizie proastă. O luau conștient”, notează Alaiba, pe facebook.
La fel, parlamentarul spune că datoria unui ales al poporului este să înțeleagă diferența dintre bine și rău.
„Nu ai să fii expert în toate, dar aă simți ce e bine și ce e rău, trebuie. Cred că mulți din ei au această calitate. Știau când votau o prostie, un populism sau o schemă de corupție. Dar ei votau oricum pentru că alegătorii lor nu prea se uită ce fac ei acolo, în parlament”, a conchis Alaiba.
Cristina Pendea