Inga Grigoriu: Raportul Comisiei „Laundromat” poate fi înregistrat în noua Legislatură

Inga Grigoriu: Raportul Comisiei „Laundromat” poate fi înregistrat în noua Legislatură

Deputatul fracțiunii parlamentare Platforma Demnitate și Adevăr în Parlamentul de legislatura a X-a, Inga Grigoriu, a făcut totalizarea activității Comisiei „Laundromat”, transmite OFICIAL. 

În cadrul unui briefing de presă, Inga Grigoriu a menționat că Raportul Comisiei poate fi înregistrat și în noua Legislatură dacă există voință politică.

„Raportul trebuie să fie remis tuturor instituțiilor naționale și internaționale care au supravegheat și investigat această operațiune”, a spus Inga Grigoriu.

De asemenea, ea a spus că proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei a fost înregistrat în martie 2019 sub semnătura tuturor deputaților care au fost în Blocul ACUM.

„Proiectul a fost angajamentul fostului Bloc ACUM față de cetățeni în lupta cu schemele ilicite. Anume această Comisie a stabilit conexiuni clare între jaful bancar, devalizarea întreprinderilor regionale etc.”, a mai spus Inga Grigoriu.

Ea a menționat că demersurile făcute de către Comisie se păstrează în arhiva Parlamentului.

 

Cristina Parfeni

Share