Vaccinare: Uniunea Europeană a depăşit Statele Unite, afirmă responsabili europeni

Vaccinare: Uniunea Europeană a depăşit Statele Unite, afirmă responsabili europeni

UE a depăşit Statele Unite pentru rata populaţiei care a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva coronavirusului, şi-au exprimat sâmbătă bucuria pe Twitter mai mulţi responsabili europeni, în contextul în care vechiul continent a fost în urmă luni de zile, notează AFP.

„Uniunea Europeană a vaccinat până în prezent o parte mai mare a populaţiei sale cu prima doză decât Statele Unite (55,5%/55,4%)”, a afirmat pe reţeaua socială secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune. „Continuăm, mărim viteza!”, a adăugat el, împărtăşind statistici de pe site-ul Our World in Data.

Strategia europeană de vaccinare, care a demarat mai lent decât în Regatul Unit şi Statele Unite din cauza unei aprovizionări insuficiente, a făcut obiectul criticilor şi polemicilor în primele luni ale anului. Comisia Europeană, care a coordonat comenzile de vaccinuri pentru cele 27 de state membre, a fost luată ca ţintă.

„Am promis, am îndeplinit. UE depăşeşte Statele Unite în această săptămână şi devine primul continent vaccinat cu prima doză din lume. Totul, în timp ce exportăm jumătate din producţia noastră în peste 100 de ţări”, a salutat, de asemenea, pe Twitter comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

„Eficienţă şi solidaritate – o realizare de care putem fi mândri”, a adăugat acest oficial căruia i s-a încredinţat responsabilitatea unui grup de lucru pentru a mări producţia şi aprovizionarea cu vaccinuri în Europa.

În februarie, în mijlocul polemicii legate de „întârzierea europeană, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen a recunoscut „unele greşeli”.

„Am subestimat dificultăţile legate de producţia de masă (…) Am fost prea optimişti şi, fără îndoială, prea încrezători în ceea ce priveşte livrarea la timp a dozelor comandate”, a declarat ea.

Dar „lupta împotriva virusului nu este un sprint, este un maraton, care necesită rezistenţă şi tenacitate”, a adăugat Ursula von der Leyen, citată de AFP.

Sursa: agerpres.ro

Share