Un grup de experți din Statul Qatar – așteptați la Chișinău
Dezvoltarea cooperării bilaterale pe dimensiunile politică, economică și socială au fost discutate de către prim-ministrul interimar și ministru al afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi cu șeicul Khalid bin Khalifa bin Abdulaziz Al Thani, prim-ministru, ministru al afacerilor interne al Statului Qatar, informează OFICIAL.
„În cadrul discuției, părțile au abordat temele de actualitate de pe agenda bilaterală, menționând, în particular, dinamica pozitivă a cooperării în domeniile de interes reciproc”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Premierul interimar Aureliu Ciocoi a exprimat gratitudine Guvernului Statului Qatar pentru asistența umanitară oferită cu generozitate sistemului medical din țara noastră în vederea combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.
Totodată, interlocutorii au convenit asupra necesității impulsionării dialogului politic între ambele state, specificând disponibilitatea efectuării unor vizite la nivel înalt intre Doha și Chișinău. În aceeași ordine de idei, a fost abordat subiectul utilizării la maxim a oportunităților comercial-economice între ambele state.
Astfel, premierul qatarian și-a exprimat disponibilitatea de a delega la Chișinău un grup de experți pentru a identifica la fața locului domenii concrete, care ar fi atractive pentru eventualele investiții.
De asemenea, interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind evoluțiile politice interne din ambele state și au remarcat importanța continuării cooperării în domeniul multilateral.
Cristina Pendea