Alexandru Pînzari: Atât eu, cât și feciorul meu, nu avem nici o relație cu niciuna dintre întreprinderile transnistrene

Alexandru Pînzari: Atât eu, cât și feciorul meu, nu avem nici o relație cu niciuna dintre întreprinderile transnistrene

Fostul ministru al Apărării, Alexandru Pînzari spune că, ieri dimineață, i-a expediat lui Alexandru Slusari un mesaj – „cu regret, nu mi-a răspuns și nu m-a contactat nici până astăzi”. „Atât eu, cât și feciorul meu, nu avem nicio relație cu niciuna dintre întreprinderile transnistrene”. Declarația vine în contextul unor acuzații aduse de Slusari, precum că fostul ministru ar fi fost implicat în unele operațiuni, informează OFICIAL.

Mesajele lansate de domnul Slusari sunt inventate, manipulatorii și vin să distragă atenția oamenilor de la eșecurile dânsului, dar și de la problemele reale ale societății. Mai bine ați explica, domnule Slusari, cum și de ce s-a votat la APCE, cum negociați atunci când erați membru al diferitor comisii parlamentare pe investigarea furtului miliardului, etc., cu toți cei vizați în acele investigații, în vederea formării unui alt Guvern decât cel al domnului Chicu, cum ați fost parte a echipelor numite spoiler în popor și cel mai important, ce ați avut de la asta”, notează Pînzari, pe Facebook.

Tot el spune că rămâne, în continuare, deschis. „Sunt gata să vă răspund la toate întrebările ce vă frământă”, adaugă fostul ministru.

Domnule Slusari, unde ați fost în vara anului 1992? Eu am luat arma în mână și am plecat la război pentru câteva zile. Dar dumneavoastră ați fost acolo, măcar pentru o zi?”, se mai arată în declarația ex-ministrului Pînzari.

Cristina Pendea

Share