Directorul Agenției de Investiții a demisionat. Motivul?
Agenția de Investiții „Invest Moldova” anunță că directorul general al Agenției, Rodica Verbeniuc, a înaintat cerere de demisie din funcție, transmite OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, Rodica Verbeniuc a decis să se retragă din funcție din motive de ordin personal, legate de relocare și reunire cu familia.
„Acum 3 ani, am acceptat cu mult entuziasm invitația de a reveni în Republica Moldova pentru a prelua conducerea unei instituții guvernamentale cu onorabilul mandat de a transpune în viață strategiile de promovare spre poziționarea țării noastre pe harta economică globală, în vederea atragerii investițiilor străine, susține exportatorii autohtoni în eforturile de acces pe piețe externe și spori atractivitatea Moldovei drept destinație turistică cu experiențe autentice. Mi-am asumat să confrunt cu demnitate provocările legate de reorganizarea instituțională, schimbările de guverne, limitările generate de criza pandemică spre a le transforma în noi oportunități. Dorința de a gestiona echilibrat prioritățile de viață și carieră mi-au determinat decizia de revenire la familie, având certitudinea că echipa de profesioniști integri ai Agenției de Investiții este pregătită de a valorifica în continuare rezultatele obținute”, menționează Rodica Verbeniuc.
Verbeniuc a intrat în funcția de director general al Agenției de Investiții „Invest Moldova” pe 20 iulie 2018, având o experiență de peste 20 ani în mediul privat, gestionând relațiile publice, comunicarea strategică și de criză într-o corporație multinațională în domeniul telecomunicațiilor.
„Participarea la formarea brandurilor corporative locale și internaționale prin aplicarea strategiilor de promovare pe piețele din Moldova și Eurasia (Suedia, Turcia, Azerbaidjan, Georgia ș.a.) au conturat expertiza profesională pe dimensiunea promovării imaginii economice și investiționale a Republicii Moldova.
Succesul proiectelor de responsabilitate social corporativă și al inițiativelor de sustenabilitate implementate atât în Moldova, cât și în Uzbekistan – țară, în care și-a desfășurat mandatul internațional timp de 3 ani, a fost alimentat de parteneriatele eficiente cu instituțiile internaționale, mediul asociativ și comunitățile locale”, se spune în comunicatul instituției.
Cristina Parfeni