Stamate: „PAS nu are nimic împotriva ca cetățenii aflați în stânga Nistrului să voteze, dar…”
„De mai mult de o săptămână, PAS a depus o sesizare la CEC pentru ca, Comisia să adopte o hotărâre prin care ar reglementa modalitatea de transportare a alegătorilor din stânga Nistrului pentru scrutinul din 11 iulie, exact așa cum a făcut-o și la alegerile prezidențiale. Atunci, acea hotărâre a fost adoptată cu 9 voturi, în unanimitate. De data aceasta, CEC evită să adopte proiectul”. Aceasta a declarat candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la următoarele alegeri parlamentare, Olesea Stamate, informează OFICIAL.
„Acest proiect prevede permiterea deplasării doar a autovehiculelor a căror capacitate nu este mai mare de 8 persoane și al transportului rutier care funcționează pe curse regulate. De asemenea, în intervalul orelor 07:00 și 21:00 al zilei votării se interzice organizarea, de către concurentul electoral sau al altor persoane, transportării alegătorilor spre secția de votare”, adaugă Stamate.
Totodată, candidata spune că PAS nu are nimic împotriva ca cetățenii aflați în stânga Nistrului să voteze, dar votul lor trebuie să fie liber.
„Suntem categoric împotriva cumpărării votului”, a conchis Stamate.
Mihaela Conovali