Ministerul Agriculturii, despre pagubele provocate de ploi și banii necesari

Ministerul Agriculturii, despre pagubele provocate de ploi și banii necesari

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a vorbit despre pagubele înregistrate în sectorul agricol, în urma calamităților naturale din ultimele două luni, informează OFICIAL.

„După anul 2020, un an destul de dificil pentru sectorul agroalimentar al țării, când seceta ne-a afectat foarte mult, contăm pe un an destul de bun, pentru că măsurile care s-au luat în 2020 pentru anul agricol 2021 își aduc rezultatele sale. Starea culturilor la moment este una bună, chiar și foarte bună. În partea de sud a țării, în raionul Cahul a început campania de recoltare, pe parcele mici. Dar din cauza ploilor, care nu încetinesc, trebuie să întreprindem unele măsuri pe viitor”, a declarat Perju.

El a menționat că, starea lucrurilor nu este peste tot atât de bună. Potrivit lui, în baza rapoartelor prezentate de Comisiile pentru situații excepționale teritoriale în RM, în perioada anului 2021, în special în lunile mai-iunie, au fost înregistrate circa 40 de situații excepționale cu caracter natural: vijelii, ploi torențiale, grindină, vânt puternic. Intemperiile s-au produs pe teritoriul a 77 de localități din 23 de raioane, cele mai afectate fiind: Sângerei, Florești, Ungheni, Soroca, Ștefan Vodă, Criuleni, Dondușeni, Șoldănești, Rezina, Ialoveni, Telenești, Orhei, Drochia, Cahul. Până la data de 28 iulie curent, au fost afectate segmente atât de infrastructură, dar cea mai mare parte sunt culturile agricole. Paguba materială înregistrată la culturile agricole este mai mare de 162 milioane, iar evaluările în teritoriu încă continuă.

„Am promis că vor fi instalate suplimentar 18 puncte rachetare, în special la Ștefan Vodă, Căușeni, Hâncești și Șoldănești. Am solicitat mijloace financiare în sumă de 7,5 milioane lei pentru a fi achitate salariile pentru în jur de 120 de persoane, din partea Ministerului Finanțelor încă în decembrie, dar din anumite motive și din cauza unor responsabilități pe care Moldova și le-a asumat în relațiile cu organizațiile financiare internaționale, aceste persoane nu au putut fi angajate, iar din această cauză pierdem sute de milioane de lei”, a precizat Ion Perju.

Totodată, referitor la serviciul antigrindină, el a spus că, în prezent avem 132 de sisteme care funcționează și care asigură în jur de 1 milion 160 mii de ha de protecție. Aceste 18 puncte suplimentare ar asigura încă 250 mii ha, dar nu întreg teritoriu poate să fie asigurat cu protecție antigrindină.

Ion Perju a solicitat să fie alocate încă 12 milioane lei pentru a procura cel puțin încă un lot de 2000 de rachete, pentru a nu ajunge la sfârșitul lunii august-septembrie, când încă sunt pericole mari de grindină, și a rămâne fără un sistem antigrindină activ.

De asemenea, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului solicită Guvernului Republicii Moldova alocarea surselor financiare în mărime estimativă de 246 milioane lei din Fondul de rezervă, pentru compensarea parțială a prejudiciilor cauzate infrastructurii rurale, sectorului agricol, afectat de calamitățile naturale.

Cristina Jicol

Share