Directorul „Moldsilva” a exprimat gratitudine reprezentanţilor Agenției Japoneze de Cooperare Internațională pentru disponibilitatea de colaborare

Directorul „Moldsilva” a exprimat gratitudine reprezentanţilor Agenției Japoneze de Cooperare Internațională pentru disponibilitatea de colaborare

Dumitru Cojocaru, directorul Agenției „Moldsilva” și specialişti din cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, au avut o întrevedere cu Sugimoto Satoshi, reprezentantul permanent al Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA) pentru Ucraina şi Republica Moldova și Mariana Stratulat, coordonator tehnic JICA pentru ţara noastră. Discuţiile au vizat stabilirea relaţiilor de parteneriat, prin materializarea unor proiecte benefice ramurii silvice şi Republicii Moldova, finanţate de Agenția Japoneză de Cooperare Internațională, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă a Agenţiei, Sugimoto Satoshi și Mariana Stratulat au vorbit despre experienţa pozitivă şi impactul oportun al unor proiecte anterioare, derulate în Republica Moldova cu suportul JICA.

Directorul „Moldsilva”, Dumitru Cojocaru a apreciat rezultatul acestei cooperări pozitive transfrontaliere şi a exprimat opinia că aceleaşi standarde de colaborare reciprocă pot aduce un avantaj evident silviculturii, mai ales în tendinţa de atenuare a efectelor pandemice şi post pandemice pentru fondul forestier.

„Părţile implicate în dialog au căzut de acord că cooperarea reciproc avantajoasă este absolut binevenită la realizarea unui management performant al ariilor protejate de la noi din ţară şi eficientizarea procesului de educaţie ecologică, prin realizarea şi promovarea ecoturismului. În acelaşi context, s-a convenit asupra utilităţii schimbului de experienţă şi perfecţionarea cadrelor prin intermediul unor traininguri şi asimilarea experienţei avansate în domeniu” – se menţionează în comunicat.

Dumitru Cojocaru a exprimat gratitudine reprezentanţilor Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA) pentru disponibilitatea de colaborare şi dialog şi s-a arătat convins că proiectele comune vor servi intereselor cetăţenilor  Republicii Moldova, prin dezvoltarea capacităţilor logistice şi instituţionale ale Agenţiei „Moldsilva”.

Cristina Tomac

Share