Un tânăr folosea identitate falsă pentru a nu fi depistat de oamenii legii
Folosea o identitate falsă în speranța de a nu fi supus represiunelor în urma ilegalităților savârșite, este isprava unui conațional aflat în căutare națională. Acesta a fost reținut în punctul de trecere Leușeni, în timp ce se întorcea din Italia.
În adresa Direcției investigații speciale a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a parvenit o informației cu caracter special precum că, un conațional în vârstă de 28 ani este anunțat în căutare de către nouă Inspectorate de Poliție din țară. Infracțiunile comise sunt escrocherii, jaf, furt, fals de acte, etc.
Timp de două luni polițiștii de frontieră au întreprins acțiuni de investigații pentru stabilirea locației și identității acestuia, întrucât tânărul se legitima cu o identitate falsă, atât în Republica Moldova cât și în străinătate.
La 25 iunie curent, persoana urmărită a fost reținută în timp ce aștepta să i se autorizeze intrarea în țară prin punctul de trecere Leușeni. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat pașaportul valabil, însă cu aceeași identitate falsă. În timpul verificărilor suplimentare, asupra lui s-au depistat acte de identitate obținute fraudulos, precum și un permis de conducere bulgăresc falsificat. Persoana a fost preluată de către angajații Inspectoratului de Poliției Botanica pentru a pune în aplicare mandatul de arest în privința acestuia.
Pe faptul identității falsificate cât și a permisului de conducere falsificat se efectuează cercetări de către ofițerii de urmărire penală ai Poliției de Frontieră. Totodată, unele acțiuni de investigație au fost realizate în colaborare cu angajații Agenției Servicii Publice, care au oferit tot suportul necesar în vederea documentării cazului dat.
Cristina Pendea