Poliția Națională, timp de o lună, a donat peste o tonă sânge în cadrul unei campanii
Sute de polițiști din toată țara au donat sânge și plasma, în cadrul campaniei naționale de donare voluntară a sângelui cu genericul „Donează sânge, susține ritmul vieții pe pământ”, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, marcată anual, la 14 iunie.
„Este un gest mic cu o semnificație mare pentru susținerea societății, dar și o motivație pentru conaționali de a participa la donarea voluntară de sânge. Cunoscând cât de mare este nevoia de sânge în spitalele din întreaga ţară am hotărât să ne alăturăm acestei acţiuni, lansată de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. Și, ce poate fi mai uman şi mai generos decât acţiunea în urma căreia o parte din sângele unui om să contribuie la salvarea vieţii unui semen despre care în cele mai multe situaţii nu îl cunoaştem. Mă bucur de o prezență destul de substanțială a colegilor mei, donatori fideli, care au dovedit, ca de fiecare dată, că sunt receptivi și solidari față de cei care transfuzia sanguină este esențială”, a ținut să menționeze șeful IGP, Sergiu Paiu.
Amintim că, familia Poliției Naționale a reușit, timp de o lună, să doneze peste o tonă sânge în cadrul campaniei „Când inima cere, donăm o tonă de putere”, lansată în luna septembrie anul 2020.
Doina Secrieru