Dodon: Sunt categoric împotriva închiderii secțiilor de votare pentru cei din stânga Nistrului
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon a declarat că, subiectul secțiilor de votare de peste hotarele țării ține de competența Comisiei Electorale Centrale(CEC), informează OFICIAL.
„Sunt multe sau puține secții de votare peste hotare? Eu cred că ele trebuie să fie suficiente pentru a asigura numărul de voturi sau participarea tuturor doritorilor care vor să voteze la alegerile parlamentare din 11 iulie”, a declarat Igor Dodon, în cadrul emisiunii sale live „Igor Dodon Președintele răspunde”.
El a menționat că, în Occident, în Uniunea Europeană, în alte țări, în total sunt circa 400 mii de cetățeni cu dreptul de vot, iar din aceștia au votat peste 250 mii, adică peste 50%. În partea cealaltă, în Rusia tot sunt circa 400 mii de cetățeni, dar au votat doar 12 mii. În Transnistria sunt 200 mii de cetățeni cu drept de vot dintre care au votat doar 30 mii.
„Dacă vom lua proporțiile, în Occident, din 400 mii au votat 250 mii de cetățeni, iar în partea cealaltă, din 600 mii au votat doar 40-50 mii de cetățeni. Dacă vrem să fim sinceri, trebuie să asigurăm dreptul la vot egal și în Occident, și în Transnistria, și în Rusia”, a precizat liderul PSRM.
Totodată, el a spus că a auzit declarații prin care se intenționează interzicerea dreptului la vot pentru cei din Transnistria. „Oare nu sunt și ei cetățeni ai Republicii Moldova? Știu că anul trecut i-ați făcut separatiști, ați încercat să le blocați dreptul la vot. Eu rămân pe aceeași poziție – trebuie de deschis dosare penale pentru cei care i-au blocat anul trecut, pentru că lucrul acesta nu este corect. Sunt categoric împotriva închiderii secțiilor de votare pentru cei din stânga Nistrului. Ei sunt cetățenii noștri și trebuie să aibă dreptul la vot”, a conchis socialistul.
Cristina Jicol