Aspectele cooperării bilaterale pe segmentul frontierei moldo-ucrainene, discutate!

Aspectele cooperării bilaterale pe segmentul frontierei moldo-ucrainene, discutate!

În cadrul unei ședințe de lucru, echipa managerială a Poliţiei de Frontieră și șeful Misiunii EUBAM au discutat aspecte ale cooperării bilaterale pe segmentul frontierei moldo-ucrainene. Întrevederea a avut loc astăzi, la sediul central al Poliției de Frontieră, informează OFICIAL.

Șeful interimar al Poliției de Frontieră, Petru Corduneanu și-a exprimat deschiderea spre o colaborare transparentă și de durată cu experții EUBAM.

„La rândul său, domnul Pichor a mulțumit echipei Poliției de Frontieră pentru implementarea în comun a celor mai bune practici europene la frontiera de stat”, se arată într-o declarație a Poliției de Frontieră.

Totodată, în discuții a fost abordat Conceptul de management integrat al frontierei de stat, în contextul implementării complete, inclusiv au fost punctate măsurile de îmbunătățire a eforturilor de combatere a criminalității transfrontaliere pe sectorul central al frontierei moldo-ucrainene.

Amintim că începând cu 2005, EUBAM promovează dezvoltarea economică și consolidează securitatea în regiune. Misiunea contribuie la cooperarea transfrontalieră și consolidarea încrederii, ajutând la îmbunătăţirea eficienţei, transparenţei și securităţii de-a lungul frontierei Republicii Moldova cu Ucraina.

Doina Secrieru

Share