Filip, la reuniunea cu primarii: Cea mai mare bogăție a PDM este resursa umană

Filip, la reuniunea cu primarii: Cea mai mare bogăție a PDM este resursa umană

172 de primari democrați, președinți de raioane, membri ai Biroului Executiv ai Partidului Democrat din Moldova (PDM), s-au întrunit astăzi într-o ședință înainte de alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent.

Potrivit unui comunicat de presă, membrii echipei democrate s-au arătat încrezători că vor înregistra un rezultat bun în acest scrutin, deoarece avem oameni profesioniști, cu experiență, oameni care au demonstrat că pot face lucruri concrete pentru localități și cetățeni.

„Cea mai mare bogăție a Partidului Democrat este resursa umană. Avem 7 președinți de raioane, 172 de primari, 200 de consilieri raionali, 2300 de consilieri locali. Succesul PDM depinde de Dvs., de primarii PDM. Voi sunteți fundamentul partidului. Voi ați rezistat în această perioadă tuturor presiunilor, inclusiv administrative. Prin fapte concrete ați câștigat încrederea cetățenilor. Cu așa echipă nu ne temem de nimic”, a declarat președintele PDM, Pavel Filip.

Liderul democrat a precizat că, „dacă celelalte partide spun ce au de gând să facă, noi suntem unicii care spunem ce am făcut. Noi am pornit Drumuri Bune, Prima Casă, O nouă viață, Un doctor pentru tine, reforma de pensii și salarizare. Toate acestea sunt lucruri reale, nu promisiuni. Am demonstrat că putem face lucruri concrete. Din păcate, din 2019 Republica Moldova s-a blocat, nu s-a inventat nimic mai bune decât ceea ce a făcut Partidul Democrat.”

„Lozincile cu care vin unele partide dezbină societatea: unii vorbesc despre corupție, alții despre pericole externe. Suntem unicul partid care vorbește despre lucruri concrete care interesează cetățenii. Am venit cu un Plan de țară bazat pe experiența noastră în perioada guvernării. În timp ce celelalte partide promit, noi facem!” , a subliniat Pavel Filip.

Primarii democrați au spus că țin la localități și la oamenii din comunitățile noastre. Își doresc să le vadă prospere, dezvoltate și cu localnici fericiți. Și acest lucru îl vor putea face doar împreună cu Partidul Democrat, care a demonstrat în timpul Guvernului Filip că poate face fapte concrete pentru oameni.

La finalul reuniunii, primarii Partidului Democrat au aprobat o Declarație în susținerea Planului de țară „MOLDOVA ALTFEL”. „În calitate de primari, le-am promis cetățenilor că vom munci pentru ca localitățile noastre să fie moderne și cu infrastructură de calitate, pentru ca oamenii să aibă un loc de muncă stabil, pensii și salarii decente și un trai mai bun. Putem face asta pentru că avem alături de noi cea mai bine pregătită și cea mai puternică echipă: echipa PDM. Pentru noi și pentru Partidul Democrat din Moldova, FAPTELE VORBESC”, se spune în Declarație.

Doina Secrieru

Share