Eveniment în premieră la Chișinău, la iniţiativa unui deputat PLDM

Eveniment în premieră la Chișinău, la iniţiativa unui deputat PLDM

Marţi, 19 mai, în premieră pentru Chişinău a avut loc şedinţa Comisiei Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă (ASSDD) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Evenimentul a fost găzduit de Parlamentul Republicii Moldova şi a avut loc la iniţiativa deputatului PLDM Valeriu Ghileţchi, preşedintele Comisiei ASSDD.

Potrivit lui Valeriu Ghileţchi, prezenţa membrilor ASSDD la Chişinău este o premieră istorică pentru Moldova, dar şi un important mesaj de susţinere a parcursului european al ţării.

Comisia ASSDD este una din cele mai importante din cadrul APCE, care are în vizorul ei drepturile sociale şi economice, drepturile copiilor, chestiuni ce ţin de sănătate, mediu şi dezvoltare durabilă. Comisia are 81 de membri, delegaţi ai celor 47 de state membre ale Consiliului Europei. În premieră, comisia ASSDD este prezidată de un deputat moldovean în două mandate consecutive, din 28 ianuarie 2014 şi reales în această funcţie din 27 ianuarie 2015.

par20mai15a1 par20mai15a3 par20mai15a4 par20mai15a5 par20mai15a6 par20mai15a12

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Maria Roşca

Share