Slusari declară că fermierii au suspiciuni că motorina se repartizează după criteriul loialității politice

Slusari declară că fermierii au suspiciuni că motorina se repartizează după criteriul loialității politice

Platforma DA cere să fie publicată urgent lista celor 46 agenți economici, cărora urmează să le fie, în mod prioritar, distribuite 728 tone de motorină sau aproape jumătate din prima tranșă din ajutorul frațesc din România. Declarația aparține șefiei Platformei DA în Parlament, Alexandru Slusari, informează OFICIAL.

În același timp, parlamentarul spune că ieri și astăzi a discutat cu zeci de fermieri din zonele cele mai afectate de secetă.

„Doar cu unul din ei a luat legătura Agenția Rezervelor Materiale. Agricultorii din raioanele de centru și sud au rămas stupefiați, auzând informația că peste 3100 de beneficiari urmează să aștepte, iar deocamdată combustibilul urmează să fie repartizat doar la 46 de întreprinderi”, notează Slusari, pe Facebook.

La fel, deputatul declară că fermierii au suspiciuni că motorina se repartizează după criteriul loialității politice pentru guvernarea lui Dodon, iar agricultorii cu poziție civică activă, care au ieșit la toate protestele, vor primi ultimii motorina. „Dacă în foarte scurt timp Perju și Voicu nu vor clarifica lucrurile, ne putem aștepta la noi proteste ale fermierilor”, a precizat reprezentantul Platformei DA.

 

Mihaela Conovali

Share