În legislatura precedentă, deputații PAS au înregistrat 152 de inițiative legislative
În legislatura precedentă, aprilie 2019 – aprilie 2021, deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) declară că au înregistrat 152 de inițiative legislative, fiind fracțiunea cu cel mai mare număr de inițiative raportat de numărul deputaților, informează OFICIAL.
De asemenea, spun reprezentanții partidului, în această perioadă, cei 15 deputați PAS au trimis peste 1120 de demersuri și interpelări către instituțiile de stat, inclusiv în baza adresărilor primite de la oameni.
Deputatul Radu Marian a făcut o sinteză cu cele mai importante realizări ale fracțiunii:
- Împreună cu președintele Maia Sandu, am reușit să declanșăm alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021;
- Alături de cetățeni am dat jos regimul oligarhic al lui Plahotniuc și am eliberat Președinția de hoți;
- Am anulat sistemul electoral mixt – unul dintre cele mai mari pericole pentru democrația din Republica Moldova și am reintrodus sistemul proporțional;
- Am deconspirat schemele de miliarde, legate de contrabanda cu țigări, tăierile ilegale de păduri, Calea Ferată, exportul ilegal de grâu din rezerva de stat etc.;
- Am elaborat proiectul de lege privind creșterea pensiei minime și echivalarea graduală a acesteia cu valoarea minimului de existență;
- Am elaborat și promovat inițiativa de subvenționare a șomajului tehnic în proporție de 75% din salariul de bază, timp de 3 luni, pentru angajații companiilor care și-au sistat activitatea pentru cel puțin 2 luni din cauza stării de urgență;
- Am obținut anularea la Curtea Constituțională a mai multor decizii extrem de dăunătoare pentru Republica Moldova propuse de deputații socialiști și Șor, printre care amnistia celor care au acumulat averi ilegal sau tentativa de uzurpare a ordinii constituționale din aprilie 2021;
- Am întors diasporei dreptul la un rol crucial în viața politică a Republicii Moldova – am elaborat și aprobat legea privind votarea în baza pașaportului expirat;
- Am adus echitate în Parlament pentru femei și bărbați. Datorită legii promovate de PAS, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova viitorul parlament va avea un număr relativ egal de femei și bărbați pe listă;
- Am creat, alături de sute de membri PAS, Fondul Solidarității în mărime de 1 milion de lei, bani alocați pentru lupta cu Covid-19, pentru distribuirea echipamentelor de protecție, aparatelor de oxigen și pachetelor alimentare către cei nevoiași;
- Am elaborat și promovat inițiativa pentru dublarea salariului personalului medical infectat cu COVID-19 și pentru cei implicați în tratarea pacienților cu COVID-19;
- Am elaborat Fondul de garantare a creditelor contractate de întreprinderile mici și mijlocii, în valoare de cel puțin 2 miliarde de lei. Astăzi, acest fond este disponibil printr-un mecanism bazat pe proiectul PAS;
- Am simplificat procedurile de achiziție și comercializare a producției agricole, fructelor și legumelor, pentru ca producătorii să-și poată comercializa mai ușor marfa pe piață;
- Am elaborat și promovat proiectul de amânare a ratelor la credit și a plăților aferente pentru cei care și-au pierdut veniturile în această perioadă;
- Am insistat și am contribuit decisiv la alocarea a 300 milioane lei pentru fermierii afectați de secetă;
- Am votat modificări la lege care au condus la încasări suplimentare de 700 milioane lei pentru bugetele locale ale satelor și orașelor;
- Am anulat legea de vânzare a cetățeniei Republicii Moldova contra cost.
Cristina Pendea
Share