Candidatul-surpriză de pe lista Platformei DA pentru Parlament
Iana Stanțieru este surpriza din lista Platformei Demnitate și Adevăr (DA) pentru Parlamentul Republicii Moldova. Ea se regăsește pe poziția a zecea și vine din diaspora, informează OFICIAL.
Stanțieru are 36 de ani, și-a făcut studiile în România, Belgia, Franța și Singapore, în comunicare, relații internaționale și administrarea afacerilor.
Din 2015 este fondator și conducător al Galeriei de artă EUROPE’S ART, ce reprezintă peste 50 de artiști consacrați din 20 de țări în întreaga lume, dar și fondator al mișcării „Femeile în artă pentru pace”.
În perioada 2010-2016 a activat în calitate de manager resurse umane la Comisia Europeană, iar din 2017 până în prezent este manager de inovare și resurse umane al Johnson&Johnson, activând în Regatul Belgiei (2017), Statele Unite ale Americii (2018) și China (2019-prezent).
Cristina Gurez