Vicepremierul Cebotari, la discuții cu Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană
Astăzi, în cadrul vizitei de lucru efectuate în Republica Moldova de către Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr-Harting, conform agendei planificate, a avut loc întrevederea oficială cu Viceprim-ministra în exercițiu Olga Cebotari, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, discuțiile s-au focusat pe dinamica înregistrată în procesul de negocieri și în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol, fiind remarcat faptul că în pofida atribuțiilor limitate ale autorităților publice centrale pe perioada executivului demisionar este asigurată o funcționalitate a formatelor de interacțiune existente, cu organizarea în intervalul de timp 01 ianuarie-24 mai 2021 a 3 ședințe de lucru ale reprezentanților politici și 10 la nivelul grupurilor de lucru sectoriale, iar în data de 25 mai se vor convoca și experții din sfera transportului feroviar.
Viceprim-ministra în exercițiu a specificat evoluțiile marcate în înmatricularea autovehiculelor cu plăci neutre, eforturile întreprinse de către Chișinău pentru a intensifica acest proces.
A fost evidențiată obligativitatea soluționării durabile a problemei liberei circulații în regiune, cu revenirea la mecanismul de deplasare fără prenotificări scrise a Tiraspolului pentru oficialii/funcționarii publici din Republica Moldova ce efectuează vizite cu caracter privat sau trec prin localitățile din stânga Nistrului și or. Bender, necesitatea îmbunătățirii situației drepturilor omului în regiune și a soluționării cazurilor individuale, eliminării obstacolelor neîntemeiate în activitatea fermierilor din raionul Dubăsari pentru a avea acces la terenuri și a trece nestingherit peste linia administrativă, evitării acțiunilor unilaterale în privința școlilor cu predare în grafie latină și a dotării tuturor cu sedii proprii și conforme cerințelor educaționale.
S-a evocat necesitatea revenirii la progresele marcate în pachetul „Berlin+” și a continuării lucrului pe subiectele prioritare, în interesele legitime ale cetățenilor.
Viceprim-ministra în exercițiu a enunțat măsurile de sprijin ale Chișinăului pentru locuitorii din regiune întru a proteja/ restabili/ întrema sănătatea acestora pe perioada pandemică, fiind evidențiate ajutoarele umanitare cu inventar medical redirecționate în regiune din loturile de asistență destinate pentru Republica Moldova, inclusiv dozele de vaccin împotriva COVID-19 autorizate la nivel internațional, precum și treningurile oferite în comun cu OMS de către specialiștii de la Chișinău pentru cadrele medicale din stânga Nistrului privind organizarea eficientă a procesului de imunizare a populației și implementarea protocoalelor clinice.
Negociatoarea principală de la Chișinău a reiterat că în anul curent rămân a fi prioritare menținerea funcționalității și a productivității în toate formatele de negocieri, inclusiv în Comisia Unificată de Control și cu planificarea următoarei runde a reuniunii în formatul „5+2”, asigurarea respectării drepturilor inalienabile ale omului și a liberei circulații înspre malul stâng al Nistrului, protecția sănătății populației și combaterea COVID-19, păstrarea atmosferei de încredere, excluderea abordărilor unilaterale și soluționarea problemelor urgente ale cetățenilor.
S-a precizat că partea moldovenească se va mișca în această direcție și va contribui la reimpulsionarea proceselor pentru obținerea rezultatelor pozitive în interesele oamenilor și promovarea negocierilor privind reglementarea transnistreană, cu exprimarea speranței că în realizarea acestor deziderate va avea tot suportul Președinției în exercițiu a OSCE și a încrederii ferme că prin eforturi comune pot fi atinse progrese tangibile.
Cristina Gurez