Vasile Bîtcă a fost la București. Uite cu ce scop!

Vasile Bîtcă a fost la București. Uite cu ce scop!

În perioada 13-15 mai 2015, INCD URBAN-INCERC, București a găzduit timp de trei zile cea de-a noua ediție a conferinței de cercetare în construcții, economia construcțiilor, arhitectură, urbanism şi dezvoltare teritorială având ca temă „65 de ani de cercetare în construcții, arhitectură şi urbanism – De la INCERC la INCD URBAN-INCERC, 1950-2015″, la care au participat Dl Gheorghe CROITORU – șef al Direcției reglementări tehnico-economice și Dl Anatolie IZBÎNDA – Director ICŞC „INCERCOM I.S.”.

Obiectivul conferinței a fost acela de a prezenta provocările domeniului construcțiilor, arhitecturii şi planificării spațiale din ultimii 65 de ani în contextul problemelor contemporane ale societății şi progresului științific din aceste domenii. Programul a constat în evenimente științifice desfășurate sub formă de workshop-uri sau seminarii în primele două zile şi un eveniment festiv urmat de o conferință științifică cu invitați de marcă din țară şi străinătate pe data de 15 mai.

La sesiunea de deschidere au luat cuvântul Dl Emil-Florin ALBOTĂ-Secretar de Stat la Ministerul Educației şi Cercetării Științifice, Dl Tudor Prisecaru-Președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică şi Inovare, prof. dr. arh. Ana-Maria DABIJA, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, prof. dr. Vasile CÂNDEA, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Dl Iohan NEUNER-Rector, Universitatea Tehnică de Construcții, Dl Anatolie IZBÎNDA – Director ICŞC „INCERCOM I.S.”, Dl Gheorghe CROITORU – şef al Direcției reglementări tehnico-economice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor, Dl Constantin IONESCU-Director General al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, reprezentat ISU, în afara conducerii INCD URBAN-INCERC.

Cele mai bune gânduri au fost transmise şi de Dl Vasile Bîtca, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor, al cărui mesaj a fost prezentat participanților conferinței.

La această conferință a fost un număr record de participanți – peste 300, reprezentând 12 universități sau centre universitare, 7 institute de cercetare, dar şi asociații profesionale, administrații publice locale, organisme ale administrației centrale şi mediul privat, proveniți din România, dar şi din afară. Diversitatea participanților este cea mai mare de până acum, fiind reprezentate 65 de entități distincte. În cadrul celor 7 evenimente științifice au fost prezentate, conform programului, 55 de lucrări științifice; unele dintre acestea au fost deja publicate, integral sau în rezumat, în volumul de rezumate al conferinței, revistele institutului şi noul volum de lucrări integrale al conferinței, iar altele urmează a fi publicate ulterior.

 

Mihaela Rotari

Share