Schimb de bune practici între CCRM și ONAS

Schimb de bune practici între CCRM și ONAS

Reprezentanții Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și experții Oficiului Național de Audit a Suediei (ONAS) s-au întrunit ieri într-o ședință online, informează OFICIAL.

Ședința a fost organizată în contextul lansării activităților Componentei 1: Certificarea auditorilor financiari din cadrul Proiectului de cooperare dintre CCRM și ONAS. La ședință au participat membrii Grupului de lucru al Componentei 1 din cadrul CCRM, coordonatorul grupului, Petru Rotaru, membru al CCRM, precum și liderul de proiect din cadrul Curții de Conturi, membrul CCRM, Andrei Munteanu.

Experții ONAS, auditori publici principali, Anita Nilsson și Maria Salomonsson, au pus în discuție situația actuală din ambele instituții privind organizarea procesului de certificare în domeniul auditului financiar, contextul național, precum și planificarea următoarelor activități în cadrul Componentei 1 a proiectului.

Menționăm că, Curtea de Conturi a implementat prima etapă de certificare generală a auditorilor publici. Cea de-a doua etapă presupune elaborarea și implementarea conceptului și procedurilor certificării auditorilor financiari.

Cristina Pendea

Share