Filip: PDM, cu certitudine, va fi în următorul Legislativ

Filip: PDM, cu certitudine, va fi în următorul Legislativ

Partidul Democrat din Moldova (PDM), astăzi, a depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) documentele pentru înregistrare la alegerile parlamentare, informează OFICIAL.

„Nu ne-am grăbit să venim primii la CEC, am insistat să avem epuizate toate consultările pe interior”, a spus liderul PDM, Pavel Filip.

„Eu cred că poate fi făcută o campanie altfel în Republica Moldova. Îmi doresc foarte mult să avem o luptă a ideilor și a viziunilor pentru Republica Moldova, nu doar declarații tari în această campanie”, a mai spus politicianul.

În același timp, liderul a spus că PDM a făcut primul pas – „a venit, în această campanie, cu un plan de țară”. „Îmi doresc foarte mult ca și alte formațiuni să vină cu un plan. Să avem o bătălie a viziunilor, nu doar a declarațiilor”, a precizat el.

„PDM, cu certitudine, va fi în următorul Legislativ”, a evidențiat Filip.

Tot el a spus: „Noi avem măsurătorile noastre interne și acestea ne oferă convingerea că vom fi în Parlament”.

Filip a mai ținut să adauge că, PDM a trecut printr-o perioadă complicată. Astfel – susține Filip, PDM a făcut o analiză a greșelilor care au fost comise fosta conducere a partidului.

 

Mihaela Conovali

Share