Polițiștii de frontieră – în susținerea colegiilor de serviciu!

Polițiștii de frontieră – în susținerea colegiilor de serviciu!

„Se spune că cel de sus ne dă putere nu pentru ca să fim autoritari, ci să dăm o mână de ajutor celorlați cu dificultăți mai mari”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră. Astfel, în semn de solidaritate și susținere colegială, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Centru au mers în vizită la colegul lor, Radu Stâncă. Polițistul de frontieră și-a pierdut soția în toamna anului trecut.

„Fiind răpusă de virusul nemilos, iar astăzi, de unul singur educă cinci copii”, declară sursa.

Conducerea Direcției regionale Centru, Vladislav Harjevschi, alături de echipa sa, i-a asigurat de toată susținerea necesară.

Totodată, au fost date promisiuni că toți colegii se vor mobiliza pentru a susține familia la reparația căminului familial, care este deja în proces de desfășurare.

 

Cristina Pendea

Share