Maia Sandu – în ședință cu secretarii de Stat din cadrul MSMPS: „Procesul de vaccinare împotriva Covid-19 este prea încet”

Maia Sandu – în ședință cu secretarii de Stat din cadrul MSMPS: „Procesul de vaccinare împotriva Covid-19 este prea încet”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, declară că a avut o ședință de lucru cu secretarii de Stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) unde a accentuat că procesul de vaccinare împotriva Covid-19 este prea încet, raportat la cantitatea de vaccin pe care s-a reușit să fie adusă în țară până în prezent.

„Mulți moldoveni doresc să se vaccineze și ministerul trebuie să asigure imunizarea doritorilor cât mai repede”, notează șeful statului, pe facebook.

La fel, Sandu declară că a cerut ministerului să deschidă procesul de vaccinare pentru toți cei care doresc să o facă, iar informațiile să fie clare pentru cetățeni: să se renunțe la vaccinarea pe categorii; să fie deschise mai multe centre de vaccinare în cât mai multe localități – și acestea să funcționeze inclusiv în zilele de odihnă; să fie mobilizat mai mult personal medical, iar procedurile să fie simplificate, astfel încât oamenii să se poată vaccina indiferent de locul de trai sau de muncă.

 

Mihaela Rotari

Share