Cercetări pe numele unui conațional care deținea un permis de conducere cu semne de falsificare

Cercetări pe numele unui conațional care deținea un permis de conducere cu semne de falsificare

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au inițiat cercetări pe numele unui conațional care deținea asupra sa un permis de conducere cu semne vădite de falsificare. Incidentul s-a înregistrat în după-amiaza zilei de 21 aprilie curent, în punctul de trecere Sculeni.

Pe sensul de ieșire din Republica Moldova s-a prezentat la control un tânăr de 24 de ani, domiciliat în raionul Fălești. Acesta era în calitate de pasager al unui unei curse ce se deplasa spre Franța. În timpul discuțiilor cu polițiștii de frontieră, conaționalul a trezit unele suspiciuni în privința scopului deplasării în străinătate. Drept urmare, s-a dispus efectuarea unui control suplimentar.

În rezultatul acestuia, în portmoneul personal a fost depistat un permis de conducere eliberat pe numele său, cu însemnele autorității responsabile din România, dar care prezenta semne vădite de falsificare.

Polițiștii de frontieră au verificat documentul cu tehnica specială din dotare, astfel s-a confirmat că actul nu este autentic. La audieri, tânărul a declarat că și-a perfectat permisul de conducere în 2020, pe când se afla la muncă în Franța. Cei care l-au ajutat să intre în posesia actului au fost doi cetățeni români, cărora le-a plătit 100 de euro.

Pe numele bărbatului a fost întocmit proces verbal de constatare, iar documentul a fost sigilat și transmis pentru efectuarea expertizei speciale. În funcție de rezultatul acesteia se va face încadrarea juridică a faptei și luarea măsurilor legale ce se impun.

Cristina Pendea

Share