(VIDEO) Curtea Constituțională, în ședință. Zi decisivă pentru Parlament!

(VIDEO) Curtea Constituțională, în ședință. Zi decisivă pentru Parlament!

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) s-a întrunit astăzi în ședință, începând cu ora 10.00, pentru a examina sesizarea ce ține de constatarea circumstanțelor ce justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a, informează OFICIAL.

Autorul sesizării, Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, este prezentă la ședința Curții și a prezentat cronologia evenimentelor de la demisia Guvernului Chicu și până la depunerea sesizării cu pricina.

„Vreau să punctez că funcționalitatea unui Parlament nu se măsoară în numărul fotoliilor, ci în legalitatea acțiunilor acestora”, a subliniat Sandu.

În debutul ședinței, Domnica Manole, Președintele Curții, a precizat că demersul Președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, prin care solicită interpelarea avizului amicus curiae al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei în privința Sesizării cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, va fi examinat atunci când membrii Curții vor merge în camera de deliberare.

Hotărârea Curții Constituționale va fi anunțată la ora 15.00, în cadrul unui briefing de presă.

Ședința poate fi urmărită mai jos:

Cristina Gurez

Share