AKORD a lansat o nouă piesă. Va fi hit?
Trupa AKORD, ieri, a lansat o nouă producție muzicală – „Vino iar”, pe versurile marelui poet Mihai Eminescu, informează OFICIAL.
„Anterior lansării acestei piese am ținut cont de reacțiile și feedback-urile ascultătorilor noștri și am remarcat, că ei sunt sensibili și dornici de astfel de texte, de calitate, cu mesaje profunde. Ideea cântării acestor pasaje eminesciene a venit din partea textierului Iurie Badicu, care a evidențiat un vers impresionant și potrivit pentru repertoriul nostru: “În lumea asta sunt femei, cu ochi ce izvorăsc scântei, dar cât ar fi ele de sus, ca tine nu-s, ca tine nu-s”, a declarat Eduard Malareu, într-un comunicat de presă.
Igor Sîrbu a remarcat influența colaborării fructuoase dintre trupa AKORD și maestru Eugen Doga. „Compozitorul și deja prietenul nostru Eugen Doga ne-a îndemnat să compunem muzică modernă de calitate, pusă pe poeziile poeților universali, care au scris acum 100 și ceva ani”.
Muzica pentru piesă a fost scrisă de Eduard Malareu, Igor Sîrbu și Iurie Bădicu, iar producția aparține producătorului Natan, Eugen Doibani. Imprimările, mixul și masterul piesei au fost realizate în studio-ul maestrului de sunet Sergiu Teacă.
Cristina Tomac