Au mai rămas două zile! ARBI vrea să-şi completeze echipa cu o funcţie

Au mai rămas două zile! ARBI vrea să-şi completeze echipa cu o funcţie

Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) din cadrul CNA anunţă că au mai rămas două zile pentru depunerea actelor la funcţia de ofiţer superior de investigaţii pentru cazuri excepţionale al Direcţiei investigaţii speciale. 

Data-limită de depunere a documentelor este 8 aprilie 2021.

Condiţiile de participare la concurs:

  • deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sunt stabilite cerinţe speciale de sănătate. De asemenea, printre condiţii se numără şi următoarele: are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
  • în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică;
  • nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie şi nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
  • nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate.

Scopul şi sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului, sunt:

1) Efectuarea măsurilor speciale de investigaţii în scopul recuperării bunurilor infracţionale în cauzele penale de rezonanţă;
2) Efectuarea măsuri speciale de investigaţii în scopul stabilirii profilului financiar conform delegaţiilor primite;
3) Asigurarea protecţiei şi păstrării informaţiei care constituie secret de stat, bancar şi comercial, protecţia datelor cu caracter personal sau a datelor urmăririi penale;
4) Acordă sprijin practic şi metodic la efectuarea măsurilor speciale de investigaţii efectivului Secţiei,
5) Efectuarea serviciului diurn (24/24) în cadrul Centrului în cadrul grupei operative conform graficului aprobat, precum şi participarea la desfăşurarea acţiunilor speciale în sediile clădirilor instituţiei sau adiacentului acestora (acţiuni antitero, situaţii excepţionale, etc.).

Mihaela Rotari

Share