Comisia „Laundromat”: Am solicitat procuraturii să depună tot efortul pentru a prezenta răspunsurile

Comisia „Laundromat”: Am solicitat procuraturii să depună tot efortul pentru a prezenta răspunsurile

Deputata Platformei DA, Inga Grigoriu a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, noi detalii din dosarul spălării banilor investigat de Comisia de anchetă „Laundromat”, pe care o conduce, informează OFICIAL.

Inga Grigoriu s-a referit la modul de interacțiune a Procuraturii RM cu Comisia parlamentară de anchetă ce investighează spălările de bani, anii de referință 2010-2014, precum și alte circumstanțe noi apărute în procesul elucidării evenimentelor.

Cu referire la eschivările Procuraturii Generale de a răspunde la demersurile comisiei de anchetă, Inga Grigoriu a solicitat procuraturii să depună tot efortul pentru a prezenta răspunsurile la cele mai importante întrebări invocate de comisie, încă din luna februarie:

Cine din procurori pe parcursul anului 2020 a exercitat urmărirea penală în această cauză și cine la momentul actual exercită urmărirea; Câte persoane pe parcursul anului 2020 până în prezent au fost puse sub învinuire în această cauză; Câte persoane pe parcursul anului 2020 până în prezent au fost scoase de sub urmărire penală în această cauză; Câte persoane la momentul de față figurează în calitate de bănuiți/învinuiți în această cauză penală; Câte acțiuni de urmărire penală au fost efectuate pe parcursul anului 2020; Câte măsuri asiguratorii au fost aplicate pe parcursul anului 2020 până în prezent pe bunurile bănuiților/învinuiților;

Câte cereri de comisii rogatorii au fost întocmite pe parcursul anului 2020 până în prezent în adresa țărilor de unde au fost transferați banii și în care au fost transferați banii; Câte reamintiri sau actualizări au fost remise pe parcursul anului 2020 către țările către care anterior (până în 2020) au fost remise cereri de comisii rogatorii pentru a urgenta efectuarea acestor acțiuni; Câte răspunsuri sau cereri de concretizare au parvenit pe parcursul anului 2020 până în prezent de la statele care au fost anterior sesizate prin cereri de comisie rogatorie; Câte persoane din Republica Moldova au lichefiat bani pe teritoriul Republicii Moldova și câte din aceste persoane au fost atrase în proces și li s-a dat statut procesual;

Dacă banca vizată a avut sau are careva statut procesual în această cauză; Dacă a avut sau are la moment careva statut procesual în această persoane expuse politic ori persoane publice; De câte ori cauza penală a fost solicitată la control la procurorul ierarhic superior, inclusiv dacă a fost supusă controlului din partea Procuraturii Generale în cadrul controlului efectuat în perioada 10.12.2019-15.01.2020; Câte persoane au avut statut de bănuit/învinuit în această cauză penală, câte au fost scoase de sub urmărire penală, câte au fost trimise cu rechizitoriu în instanța de judecată pentru acțiuni de spălare de bani și câte persoane la moment au statut procesual;

Ce a servit temei pentru adoptarea ordonanțelor care prevăd scoaterea de sub urmărire penală a judecătorilor anchetați pentru complicitate la spălarea de bani în dosarul „Laundromat”; Au fost prezentate probe care au stat la baza emiterii acestor ordonanțe? Câți procurori au emis ordonanțe privind scoaterea de sub urmărire penală a celor 14 judecători; Au fost coordonate cele 14 ordonanțe cu procurorul general? Există vreun act (proces-verbal) care demonstrează poziția Procurorului general în concordanță cu ceilalți procurori? Au fost formulate indicații procurorului ierarhic inferior.

Inga Grigoriu a mai informat că, astăzi, la ora 14:00, Comisia de anchetă desfășoară audieri cu ușile închise privind alte operațiuni de spălare de bani, descoperite pe parcursul elucidării circumstanțelor din anii de referință.

De asemenea, miercuri, la ora 15:00, Comisia va organiza audieri publice cu ex-deputatul, Valeriu Guma, care, conform mai multor exprimări publice, ar fi deconectat butonul roșu de la CNA. Respectiv, miercuri, comisia va afla cum s-a întâmplat acest lucru și ce a prevăzut, de facto, proiectul de lege propus atunci.

Cristina Gurez

Share