Năstase: „Platforma DA niciodată nu a facut parteneriat cu PSRM, cu Dodon, cu Șor. Repet, niciodată”
„Săptămâna trecută la Consiliul Municipal Chișinău (CMC) s-a încheiat o operațiune premeditată, elaborată și organizată ca la carte și desfășurată pe parcursul a trei zile de ședință. O operațiune menită să distragă atenția opiniei publice de la înțelegerile obscure cu Dodon privind starea de urgență de mântuială, data eventualelor alegeri, amânate, nu anticipate, așa cum au tot mințit oamenii”. Declarația aparține liderului Platformei DA, Andrei Năstase, informează OFICIAL.
„O operațiune de manipulare și intoxicare a opiniei publice de dragul unor dividente electorale, pusă în aplicare de cei care au destrămat Blocul ACUM și în CMC, după modelul colegilor lor din Parlament”, adaugă politicianul.
„Arsenalul populiștilor e minciuna amestecată cu un pic de adevăr și tirajată la turații maxime pe bani grei din țară și din afară. Ceea ce nu spun manipulatorii, artizanii sabotării unui anevoios proces de dezvoltare a orașului, este că aceste puține dar importante proiecte de dezvoltare a capitalei, inclusiv cu investiții străine, în beneficiul oamenilor, al bugetului municipal și public au fost votate cu o majoritate largă de voturi ale consilierilor Platformei DA, Partidului Unității Naționale, Partidului Democrat și PSRM, iar cei care au fost împotrivă și au făcut mizeria erau populiștii secondați de partidul lui Șor”, susține Năstase.
Tot el spune că este practic imposibil să reușești cu adevărul: „Dar, dacă am reușit în 2018, atunci când ni s-a furat victoria, atunci când Chișinăului i s-a furat șansa adevăratei schimbări, bazată pe investiții autohtone și externe, pe expertiză românească și europeană, vom continua să muncim și să luptăm, să spunem adevărul cu tărie, cu demnitate. Și vom reuși din nou”.
La fel, Năstase spune că Platforma DA niciodată nu a făcut parteneriat cu PSRM, cu Dodon, cu Șor.
„Repet, niciodată. Nici pe față, nici în subteran. Noi nu ne-am vândut sufletele pentru niște funcții trecătoare, noi nu am abandonat idealul european și național de reîntregire și nu am îmbrățișat mitul națiunii civice (succesoarea moldovenismului primitiv) nici ca doctrină, nici pentru voturi”, a conchis Năstase.
Cristina Pendea