Exportul de grâu din rezerva de stat se interzice până în data de 12 aprilie

Exportul de grâu din rezerva de stat se interzice până în data de 12 aprilie

În cadrul ședinței de ieri a Executivului, membrii Cabinetului de miniștri au aprobat Hotărârea de Guvern prin care se impun restricții temporare la exportul grâului din rezervele de stat până în data de 12 aprilie, informează OFICIAL.

Dat fiind faptul că în anul 2020, agricultorii au fost marcați de secetă, iar economia țării a fost afectată de pandemie, s-a hotărât luarea acestei decizii în scopul asigurării securității alimentare a țării.

Totodată, membrii Guvernului au aprobat un nou Regulament cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social. Așadar, la 1 aprilie 2021 nivelul venitului lunar minim garantat, utilizat la evaluarea dreptului la ajutor social, se va indexa cu 3,89%, reieşind din media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii 3 ani, iar după indexare va constitui 1151 lei. Conform datelor statistice, media numărului familiilor beneficiare de ajutor social în ultimele două luni ale anului curent constituie 55 000, iar media numărului de familii beneficiare de ajutor pentru perioada rece a anului se ridică la 212 000. Cheltuielile necesare pentru indexarea la 1 aprilie curent se estimează la cca 24,2 mln lei.

De la 1 aprilie va crește și cuantumul indemnizației zilnice pentru copiii rămași temporar fără ocrotire părintească și a copiilor orfani aflați în servicii de plasament. Majorările au fost calculate în raport cu indicele prețurilor de consum pentru anul precedent (2020) care a constituit 3,8%. În acest sens, din bugetul de stat pentru anul 2021, sunt prevăzute aproximativ 11,9 milioane de lei.

Cabinetul de miniștri a aprobat și alocarea sumei de cca 5,8 milioane de lei către autorităţile administraţiei publice din 10 localități care au avut de suferit de pe urma calamităților naturale din vara anului 2020. Resursele financiare, alocate din fondul de intervenție al Guvernului, sunt destinate pentru lichidarea consecințelor ploilor torențiale care au afectat mai multe porțiuni de drum din satul Coșernița – raionul Florești, satele Mileștii Mici, Zâmbreni, Țipala, Cigârleni, Puhoi și Ruseștii Noi din raionul Ialoveni, satele Baccealia și Tocuz din raionul Căușeni, dar și satul Cenac din raionul Cimișlia.

„Țin să precizez că solicitările recepționate de Comisia pentru Situații Excepționale din partea APL au fost verificate cu rigurozitate. Din păcate, în foarte multe cazuri s-a constatat solicitarea excesivă a resurselor financiare din contul Fondului de intervenție al Guvernului pentru a achita pierderile cauzate de calamitățile naturale”, a menționat șeful Guvernului.

Tot din Fondul de intervenție al Guvernului, s-a decis alocarea sumei de cca 56 milioane de lei autorităților administrației publice centrale şi locale pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru personalul infectat cu COVID – 19. Prin urmare, 3510 persoane vor primi indemnizația unică de 16 000 de lei.

Cristina Pendea

Share