Programului de stat „Prima Casă” – 3 ani de la lansare

Programului de stat „Prima Casă” – 3 ani de la lansare

Programul de stat ”Prima Casă” a fost lansat la 21 martie 2018. La trei ani de la lansare, numărul de locuințe procurate prin intermediul programului a ajuns la 5550. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,8 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,4 miliarde lei.

Compensațiile acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” au constituie 42,3 milioane lei.

Din numărul total al beneficiarilor, 990 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 2401 – în cadrul programului Prima Casă 3, 790 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 15 – în cadrul programului Prima Casă 5.

Din 5550 beneficiari, 3822 sunt familii, iar 1728 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,4 ani. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 605,16 mii lei. Din numărul total de locuințe procurate, 5191 sunt amplasate în zonele urbane, iar 359- în zonele rurale. 5078 locuințe procurate sunt apartamente, iar 472 – case de locuit individuale.

„Prima Casă” este un program la nivel național care oferă posibilitatea tinerilor să acceseze credite ipotecare în condiții mai avantajoase, iar statul oferă garanție băncii în locul beneficiarului.

Astfel, aceștia beneficiază de un termen de rambursare de până la 25 de ani, comisioane bancare limitate, rate lunare mai mici, precum și taxe de stat diminuate. În aceste condiții un număr mai mare de cetățeni cu venituri mici pot avea acces la credite ipotecare.

Pe lângă aceste avantaje, o parte din beneficiarii Programului pot solicita compensații de la bugetul de stat. Astfel, familiile cu mulți copii pot beneficia de ajutor din partea statului în mărime de la 10% până la 100% din costul creditului ipotecar, în funcție de numărul copiilor în familie, iar angajații din sectorul bugetar pot beneficia de ajutor din partea statului în valoare de 50% din costul împrumutului.

Menționăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

Mihaela Rotari

Share