Global Money Week 2021: Tinerii vor fi familiarizați cu informații despre finanțe
Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”, Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal în colaborare cu A.O FINEDU desfășoară, în perioada 23-27 martie curent, o serie de acțiuni dedicate tinerilor din Republica Moldova, în cadrul Global Money Week 2021 (Săptămâna Internațională a Educației Financiare), cu genericul „Bugetul public este bugetul tău”.
Scopul primar al activităților ce urmează a fi realizate este popularizarea informației ce ține de finanțe într-o manieră simplă și accesibilă tinerilor, se arată într-un comunicat publicat de către Ministerul Finanțelor.
Prin urmare, în cursul acestei săptămâni, vor demara o serie de activități menite să sporească gradul de alfabetizare financiară și să ajute tinerii să înțeleagă cum se acumulează și se distribuie banii publici și că finanțele publice sunt banii cetățenilor.
Astfel, vom da startul acțiunilor dedicate Global Money Week 2021, prin lansarea Clubului Finanțelor Publice. Primul subiect ce urmează a fi discutat este Declarația pe venit: ghid practic pentru studenți și va fi prezentat de Corina Pavlișciuc, șefă adjunctă a Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor, Serviciul Fiscal de Stat. Acțiune organizată în parteneriat cu Academia de Studii Economice (ASEM).
Totodată, va fi lansat primul webinar din seria Public Finance Talks, dedicat elevilor din toată țara, cu tematica: Află cum se acumulează și se distribuie finanțele publice, care are ca scop explicarea unor concepte fundamentale în ceea ce ține de finanțele publice. Evenimentul va fi moderat de Silvia Cotun, Consultant principal, Direcția politici și sinteză bugetară, Ministerul Finanțelor și Diana Grosu-Axenti, Director-adjunct al Oficiului de Gestionare a Proiectelor de Asistență Externă.
Subiectul primei emisiuni Banii Vorbesc cu Lilia Lificiu-Platon este: Educarea financiară formală și neformală. Invitații emisiunii sunt: Grigore Belostecinic, rector al ASEM, Iuri Pasinschi, secretar general al Ministerul Finanțelor și Adrian Gheorghiță, director adjunct pe Advocacy și Dezvoltare, Camera Americană de Comerț din Moldova.
Cea de-a patra activitate planificată este FINTRIVIA, activitate intelectuală în format pub-quiz, care are ca scop creșterea gradului de educare financiară prin intermediul jocurilor intelectuale de grup.
Și, încheiem Săptămâna Internațională a Educației Financiare cu un Mini Turnament de Dezbateri, în cadrul căruia va fi dezbătut subiectul: Importul mașinilor fără limită de vârstă ar trebui interzis. Evenimentul va fi co-moderat de Ana Luca, șefa Direcției audit intern, Serviciul Vamal și Pavel Cerbușca, directorul Liceului Teoretic Republican „Aristotel”.
Toate activitățile vor avea loc online, participarea la acestea va fi gratuită iar conectarea va fi posibilă prin accesarea unui link de acces. Agenda evenimentelor se anexează.
Instituțiile sus-menționate, în frunte cu Ministerul Finanțelor, în acest an, pentru prima data se alătură evenimentului Global Money Week, în cadrul căruia participă publicul din aproape 175 de țări. Global Money Week este o mișcare globală de creștere a nivelului de educare financiară în rândul tinerilor.
Doina Secrieru