Deputatul Petru Jardan – audiat de Procuratura Anticorupție
Deputatul Petru Jardan a fost recunoscut și audiat de Procuratura Anticorupție în calitate de bănuit de „abuz de serviciu”, în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în faza concesionării, informează OFICIAL cu referire la un comunicat Procuraturii Generale.
Tot ieri, procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul deputatului, dar și în biroul său de serviciu de la sediul Companiei „Avia Invest”, al cărei administrator a fost.
„Notăm că, toate acțiunile procesuale au fost realizate cu respectarea strictă a rigorilor legale, încheindu-se până la ora 22.00 – termen limită, prevăzut de legislație, pentru efectuarea acțiunilor procesuale”, mai spune sursa.
În cursul zilei de astăzi, acțiunile de urmărire penală vor continua, Procuratura Anticorupție urmând să-l audieze și pe deputatul Denis Ulanov, care este vizat în dosarul „frauda bancară”, acțiunile lui fiind cercetate sub aspectul „escrocheriei” și „spălării de bani”, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale.
Amintim că, Petru Jardan a fost ieri reținut preventiv pentru 72 de ore, după ce, la cererea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, Parlamentul i-a ridicat imunitatea parlamentară.
Reprezentanții Procuraturii precizează că, această etapă a procesului penal nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție a persoanei. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.
Cristina Pendea