Constantin Codreanu, despre cetățenia română a lui Chicu: Mi s-a solicitat să renunț la plângerea mea depusă la ANC

Constantin Codreanu, despre cetățenia română a lui Chicu: Mi s-a solicitat să renunț la plângerea mea depusă la ANC

Fostul deputat de la București Constantin Codreanu, care anterior a depus o cerere la Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) prin care a solicitat retragerea cetățeniei române a fostului premier al Republicii Moldova, Ion Chicu, susține că în ultimele săptămâni, după ședința din 18 februarie, care a avut loc la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, au apărut diverse mesaje publice și mai puțin publice – „în care mi s-a solicitat direct sau indirect să renunț la plângerea mea depusă la ANC”, susține Codreanu, informează OFICIAL.

„Am văzut și declarația apărută, astăzi, a Ambasadorului României la Chisinau, Daniel Ioniță, care spune, printre altele: “Nu poți să pedepsești pe cineva pentru delict de opinie, pentru că în cazul acesta ar trebui să-i decădem din drepturi pe absolut toți cetățenii români care la un moment dat au criticat România”. Credeam că domnul Ioniță, în calitatea dumnealui de ambasador apară interesele României, totuși, nu ale unor persoane care atacă România. Dacă aș fi rău-intenționat, aș spune că avem în Republica Moldova un ambasador care spune: “Atacați România așa cum a făcut si Chicu sau chiar mai rău că oricum nu veți fi sancționați”. Dar nu sunt. Precizarea care se impune pentru domnul Ioniță inclusiv este că, potrivit alin. 2 din art. 25 a Legii 21/1991 a cetățeniei române, “Cetățenia română nu poate fi retrasă persoanei care a dobândit-o prin naștere”. Deci, afirmația cu “absolut toți” este profund deplasată. Legiuitorul a știut bine ce a făcut și s-a referit la cei care o (re)dobândesc. Așa cum e cazul românofobului Chicu”, notează Codreanu, pe o rețea socială.

„Dincolo de orice, Chicu e total irelevant în tot acest demers. Că e el cu atacuri la adresa României sau că e socialistul Bătrâncea care rupe harta României Mari în Parlament… Relevant este, de fapt, modul în care România își apără interesele și imaginea în contextul unui atac venit de la o persoană care deținea o funcție publică și care, de la înălțimea funcției respective, și-a permis să aducă prejudicii României, stat al cărui cetățean este, încălcând un jurământ de credință. “Jur să fiu devotat patriei și poporului român, să apăr drepturile și interesele naționale, să respect Constituția și legile României”. A fost una dintre rarele ocazii când Ministerul Afacerilor Externe s-a comportat exemplar condamnând public atacul lui Chicu”, adaugă Codreanu.

În final, fostul deputat susține că indiferent de ce declarații se mai fac în viitorul apropiat – „vă asigur că nu renunț. Am, în continuare, convingerea că soluția în acest caz nu poate fi decât una singură: retragerea cetățeniei române românofobului Chicu. Pe 2 aprilie, voi fi din nou la ANC. Insist! Iubiți România necondiționat”, a conchis fostul parlamentar.

Doina Secrieru

Share