De astăzi este suspendat traficul rutier pe strada Ion Creangă din capitală
Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 1-31 martie 2021 va fi suspendat traficul rutier pe strada Ion Creangă, pe tronsonul cuprins între str. V. Belinski și str. E. Coca, cu excepția transportului public direcția spre str. Alba-Iulia.
Măsura a fost luată în legătură cu executarea lucrărilor de pozare a rețelelor de canalizare în cadrul proiectului „Lucrări de reparație capitală a străzii Ion Creangă din mun. Chișinău, tronsonul cuprins între str. Alba-Iulia și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, cu reabilitarea rețelelor de apeduct și canalizare”.
În legătură cu necesitatea executării lucrărilor menționate pe strada Ion Creangă, circulația transportului public va fi organizată după cum urmează:
Rutele de troleibuz nr. 1, nr. 21, nr. 22 și nr. 27: în direcția spre centrul urbei – de pe str. Ion Creangă pe străzile V. Belinski, V. Lupu, C. Stere, A. Șciusev și în continuare pe traseele stabilite; în direcția str. Alba-Iulia – pe traseul stabilit.
Ruta de autobuz nr. 11: de pe str. Tudor Vladimirescu (or. Durlești) pe străzile Ion Creangă, V. Belinski, Ion Pelivan, Alba-Iulia, Ion Creangă, Tudor Vladimirescu și în continuare pe traseul stabilit.
Ruta de autobuz nr. 26: în direcția spre centrul urbei – de pe str. Ion Creangă pe străzile V. Belinski, V. Lupu, C. Stere. A. Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; în direcția str. Alba-Iulia – pe traseul stabilit.
Rutele de microbuz nr. 101, 121, 125, 172 și 174: în direcția spre centrul urbei – de pe str. Ion Creangă pe străzile V. Belinski, Ioana Radu, Eugen Coca, Ion Creangă și în continuare pe traseele stabilite, în direcția str. Alba-Iulia – pe traseul stabilit.
Ruta de microbuz nr. 103: în direcția spre centrul urbei – pe străzile V. Belinski, Ion Neculce, Eugen Coca, Ion Creangă și în continuare pe traseele stabilite, în direcția str. Alba-Iulia – pe traseul stabilit.
Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create.
Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.
Mihaela Rotari