Românii vor avea o nouă zi de sărbătoare! Președintele a semnat astăzi decretul

Românii vor avea o nouă zi de sărbătoare! Președintele a semnat astăzi decretul

Românii vor sărbători, în a doua duminică din luna mai, Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul prin care a promulgat Legea de instituire a acestei zi.

Legea privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional, iniţiată parlamentari PSD, a fost promulgată de preşedinele Klaus Iohannis.

Legea instituie a doua duminică din luna mai ca Zi Naţională a Portului Tradiţional din România.

Cu prilejul Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România se organizeazăactivităţi sociale, spectacole şi concursuri
cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional, prevede legea.

De asemenea, în cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică – sau disciplinele echivalente – vor fi incluse 2 ore, în luna mai, consacrate tematicii portului tradiţional al zonei şi portului tradiţional al minorităţilor naţionale din România, precum şi semnificaţiei acestora în conturarea şi păstrarea identităţii naţionale etnice.

 

Sursa: onlinereport.ro

Share