Accident grav în raionul Râșcani: Două persoane au decedat
Astăzi, la ora 07:38, în apropiere de satul Răcăria, raionul Râșcani s-a produs un accident rutier cu implicarea a două mijloace de transport. Conducătorul automobilului Volkswagen în vârstă de 56 de ani a pierdut controlul volanului din cauza neadaptării vitezei la condițiile climaterice, iar în curbă nu s-a isprăvit cu conducerea autoturismului și a ieșit pe contrasens.
Ca rezultat, acesta s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism de marcă Audi, la volanul căruia era un tânăr de 28 ani.
În urma accidentului rutier, 2 pasageri ce se aflau în automobilul Volkswagen au decedat, șoferii ambelor autoturisme și pasagerul din Audi au fost transportați la spitalul din Râșcani.
Ambele automobile sunt echipate cu pneuri de iarnă.
Doina Secrieru