Titularii pașapoartelor diplomatice, oficiale si de serviciu vor putea călători în Filipine fără vize
Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Filipine intenționează să semneze Acordul privind abolirea reciprocă a vizelor pentru titularii pașapoartelor diplomatice, oficiale si de serviciu.
Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului.
În conformitate cu prevederile proiectului, titularii pașapoartelor diplomatice și de serviciu ai Republicii Moldova și titularii pașapoartelor diplomatice și oficiale ai Republicii Filipine vor avea posibilitatea de a intra, ieși sau tranzita teritoriul celuilalt stat, fără viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere.
Semnarea Acordului va impulsiona și va diversifica relațiile de prietenie și colaborare între Republica Moldova și Republica Filipine, prin facilitarea călătoriilor reciproce pentru categoriile de persoane menționate.
Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Filipine au fost stabilite la 30 martie 1992.
Cristina Pendea