Un grup parlamentar cere audierea ministrului de Interne și a unui secretar de stat

Un grup parlamentar cere audierea ministrului de Interne și a unui secretar de stat

Reprezentanții Grupului parlamentar „Pro Moldova” solicită audierea ministrului de Interne și a secretarului de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în legătură cu „situația criminogenă alarmantă și întârzierea campaniei de informare privind imunizarea împotriva coronavirusului Sars-CoV-2”, informează OFICIAL.

Grupul parlamentar a depus un demers, în acest sens, la Biroul Permanent al Parlamentului pentru includerea subiectelor în ordinea de zi a primei ședințe din această sesiune parlamentară.

„Până la această oră, procesul de pregătire a campaniei de vaccinare este netransparent, nefiind comunicate condițiile în care poate fi administrat vaccinul, numărul celor care la fiecare etapă vor fi vaccinați prioritar și nici modul în care se va desfășura campania de imunizare. Autoritățile nu au informat cetățenii despre necesitatea, beneficiile și riscurile vaccinării”, se arată într-un comunicat al „Pro Moldova”.

De asemenea, Grupul parlamentar cere Biroului Permanent includerea pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Parlamentului șase proiecte prioritare care vizează pensia anticipată pentru cei care au pierdut locul de muncă în ultimul an și sunt aproape de vârsta de pensionare, suport pentru familiile cu copii de vârstă preșcolară și școlară pentru perioadele de carantină, votul de două zile pentru diasporă, precum și compensarea tratamentului la domiciliu pentru persoanele infectate cu Covid-19.

Mihaela Conovali

Share