25 de ani de la primul ”Pod de flori” peste Prut

„Podul de flori” este denumirea a două acțiuni care s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90 ai secolului XX, ca simbol al frăției, dorinței de apropiere și istoriei comune a României și Republicii Moldova

La momentul respectiv, Republica Moldova era republică unională, făcând parte, până la data de 27 august 1991, când și-a proclamat independența, din fosta Uniune Sovietică.

Primul „Pod de Flori” a avut loc la data de 6 mai 1990. Acțiunea, intitulată „Podul de flori de la Prut”, a fost organizată de Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni în colaborare cu Asociația culturală București-Chișinău și împreună cu Frontul Popular Moldova. Cu acel prilej, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără pașaport și viză, și invers, cetățenilor din Republica Moldova să treacă fără viză specială în România. În acest sens au fost create, de-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, opt puncte de trecere: Miorcani — Pererita, Stânca — Costești, Iași — Sculeni, Ungheni — Pod Ungheni, Albița — Leușeni, Fălciu — Țiganca, Oancea — Cahul și Galați — Giurgiulești. După această acțiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil.

La ora 12.00, ora oficială a Bucureștiului, devenită și ora oficială a Chișinăului, un sobor de preoți a oficiat un Te Deum, după care clopotele tuturor bisericilor din stânga și din dreapta Prutului au răsunat, pentru prima dată, după decenii, împreună. Apoi, apele Prutului au primit din cea mai nordică așezare de pe harta României, de la Miorcani și de-a lungul întregului curs, ofranda de flori, dăruită de cei prezenți într-un gest simbolic.

A urmat momentul trecerii Prutului, moment de vârf al acțiunii, întâlnirea între participanți, adevărată sărbătoare a cugetului și simțirii tuturor celor prezenți. S-au prezentat spectacole de muzică și jocuri populare, s-a toastat pentru rod bogat pe ogoare, pentru sănătatea oamenilor, pentru îndeplinirea idealurilor de fericire a fiecăruia.

Într-un manifest semnat de mai mulți lideri de asociații politice și civice din Republica Moldova se spunea că: „Prutul a fost și va rămâne o apă care unește două maluri ale Moldovei. De când acest râu a despărțit frate de frate, sufletul înjumătățit al românului a tot umblat peste apa lui, ca Isus peste apele mării. Conștiința, credința, spiritul n-au avut hotare. Cei care au încercat să le hotărnicească s-au făcut de rușine în fața lui Dumnezeu și a lumii întregi. Noi românii suntem la noi acasă ‘de la Nistru pân’ la Tisa’, din vârful Carpaților până la mare. Și această casă o vrem de acum înainte cu toate ușile deschise, pentru a ne putea vedea la față cu frații de același sânge și pentru a ne întregi sufletele.”

După cum a declarat ministrul Culturii și Cultelor de atunci, Ion Ungureanu, „zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii de la Vest de Prut au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”. La rândul său, Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova, mărturisea că tot ce l-a interesat în acele momente era „privirea nedumerită a grănicerilor sovietici aflați în confuzie și derută totală. Așa ceva nu mai văzuseră niciodată!”

În componența delegației oficiale a Republicii Moldova au participat la eveniment viceprim-ministrul de atunci Mihai Platon, președintele FPM, Ion Hadîrcă, Ministrul Culturii și Cultelor, Ion Ungureanu, precum și Vladimir Voronin, pe atunci ministru de Interne, ulterior președinte al Republicii Moldova timp de opt ani (din 4 aprilie 2001 până în 11 septembrie 2009).

Poetul Grigore Vieru a fost primul care a traversat atunci Prutul, pe o barcă de cauciuc.„Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”, avea să-și amintească poetul într-un interviu realizat în luna mai 2008.

Același Grigore Vieru relata în lucrarea sa „Primul testament” că „La Pod, în satul meu, venise și un medic din Chișinău cu băiețelul său care să fi avut vreo patru anișori și căruia tatăl său îi promisese încă la Chișinău că va vedea români. Cei de pe malul drept erau uzi leoarcă. Oamenii din Pererâta mea aduseseră în fugă haine uscate pentru oaspeții doriți. Se vorbea într-o limbă comună — în română. După două-trei păhăruțe de țuică începuseră să cânte — intonau aceleași cântece comune. La vârsta când încă nu era atins de minciunile noastre lingvistice, băiețelul medicului întrebase cu o naivitate cuceritoare pe tatăl său: ‘Tată, mi-ai promis să-mi arăți români. Care-s ei?'”.

Tot la 6 mai 1990, o delegație de parlamentari din RSS Moldovenească, din care au făcut parte, între alții, Nicolae Costin, primarul orașului Chișinău, părintele Petru Buburuz, Vasile Nedelciu și Mihai Ghimpu, deputați ai poporului, a fost oaspetele municipiului Iași. Ei au vizitat Complexul cultural „Mihai Eminescu” din Grădina Copou, Mitropolia Moldovei și Sucevei, Biserica trei Ierarhi, Palatul Culturii, alte monumente istorice și de artă ieșene și au efectuat un tur al orașului.

Evenimentul de la 6 mai 1990 a fost reflectat și în artă, în filmul „Podul de flori” de Thomas Ciulei. Subiectul filmului este existența de zi cu zi a familiei Arhir din satul Acui, Republica Moldova, cu tatăl care rămâne acasă să lucreze pământul și mama plecată în străinătate la lucru, totul în perioada când a avut loc evenimentul Podul de flori. „Podul de flori” este o coproducție româno-germană între Europolis Film, Studioul de Creație Cinematografică a Ministerului Culturii și Ciulei Films Germania. Filmul a obținut în anul 2008 Marele Premiu pentru film documentar „Erinnerung und Zukunft” („Amintire și Viitor”), precum și premiul „goEast” în memoria lui Reinhard Kämpf la Festivalul de Film goEast din Germania, care a avut loc în perioada 9-15 aprilie 2008. Pelicula a câștigat în același an și Premiul Bibliotecilor, precum și o mențiune la ediția 2008 a Festivalului internațional de filme documentare Cinéma du Réel, desfășurat la Paris în perioada 7-18 martie 2008.

Al doilea Pod de Flori s-a desfășurat la 16 iunie 1991.

Sursa: observator.tv